22
nov
Centenarul Muzicii de Film Romanesc
Sala Palatului, Bucuresti

Muzica celor mai frumoase filme istorice ale României se aude într-un concert extraordinar, în interpretarea uneia dintre cele mai iubite orchestre - ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREŞTI.

 Concertul vizează un public divers, de toate vârstele, amator de filme romanești, de filme istorice, de istorie, ori de muzică toate combinate toate într-un interpretare inedită care va marca importanța Centenarului prin istorie si artă.

 În concert vor fi interpretate fragmente muzicale pe care amatorii de film istoric românesc le vor recunoaște cu ușurință. Mai ales că ele sunt semnate de compozitori celebri - Adrian Enescu semnează muzica din Mircea cel Bătrân, Tiberiu Olah pe cea din Mihai Viteazul și Dan Dediu, coloana sonoră a peliculei Ecaterina Teodoroiu. În acest fel, vom celebra nu numai istoria care a dus la Marea Unire dar și oamenii care, de-a lungul anilor, au subliniat și susținut importanța rememorării persoanelor istorice și a identității naționale.


PREZENTARE ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREȘTI

Un concept muzical unic și inedit în România, Orchestra Simfonică București este, în fapt, o instituție privată, fondată în 2007 de trei muzicieni, trei buni prieteni de joacă din același cartier, trei oameni care și-au dorit să spargă barierele și să demonstreze că muzica simfonică e pentru toată lumea și ea trebuie să ajungă și în locurile unde oamenii nu au acces la acte de cultură. Motiv pentru care, imediat după înființare, Orchestra Simfonică București a cântat și în mari săli de concerte dar și în săli de sport, și în cartiere mărginașe ale Bucureștiului, și in Mall-uri, diverse spații de agrement ori în Aeroport. În calitate de Ambasador Cultural al României, Orchestra Simfonică București a fost prima instituție de gen din România care a fost invitată, alături de dirijorul francez Benoit Fromanger, să facă un turneu în America latină unde a concertat în 7 dintre cele mai importante săli de spectacol de pe acest continent. În 2017, datorită succesului înregistrat, Orchestra a fost reinvitată în America latina.

Sub bagheta dirijorului austriac de origine chineză, Jin Wang, Orchestra Simfonică București a susținut 20 de concerte în cadrul primului său turneu în Republica Populară Chineză, devenind astfel prima orchestră simfonică din România care a concertat după 1990 în Shanghai, Najing, Hangzhou și alte orașe importante.

Orchestra Simfonică București a cântat în concerte alături de nume mari ale muzicii din diferite genuri - de la Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, instrumentiști celebri din toată lumea, dar și Direcția 5, Transsylvania Phoenix, Smiley sau Elena Gheorghe.

De asemenea, Orchestra Simfonică București are o experiență solidă cu muzica de film, fiind singura orchestră care a interpretat muzica de film sincronizată perfect cu pelicula care a rulat integral pe marele ecran. Vorbind de filme consacrate, precum ”Harry Potter”, ”Frozen” și ”Star Wars: A New Hope” toate atrăgând un public colorat, de vârste diferite, cinefil, mai mult sau mai puțin iubitor de muzică simfonică. Am ajuns la concluzia ca filmul este cea mai ofertantă variantă de a introduce orice fel de public către muzica simfonică. Aceste proiecte ne-au ajutat să înțelegem ca putem crea o forma de educație muzicala si concert destinate nu doar publicului meloman dar si celor care nu frecventează sălile de concert si care nu au astfel posibilitatea interacțiunii cu muzica si nici cu artiștii.

Poster Centenarul Muzicii de Film Romanesc
Alegeti-va locurile din planul de mai jos. Folositi scroll-ul pentru zoom in si out. Navigati tragand de harta. Faceti click pe un loc pentru a-l adauga sau scoate din cos. Continutul cosului de cumparaturi si optiunile de discount (daca sunt) vor aparea in partea de jos a ecranului.
Categoria IV
50,00 lei - Pret intreg
Categoria III
80,00 lei - Pret intreg
Categoria II
100,00 lei - Pret intreg
Categoria I
125,00 lei - Pret intreg
VIP
150,00 lei - Pret intreg
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles